Călătoriile te ajută să cunoști oameni foarte faini. Acesta este unul din principalele motive pentru care majoritatea dintre noi, motocicliști, alegem să călătorim prin toate colțurile lumii.
Povestea acestui proiect a început tot într-o călătorie, dar aici aproape, în Cehia. În timpul unei întruniri a călătorilor organizată de prietenii de la revista MotorRoute o idee îndrăzneață ne-a fost prezentată:
Ce ar fii să traduceți în română un ghid offroad al Bosniei-Herțegovina?

Drumul spre satul Lukomir aflat la 1495 de metri altitudine
În timp ce imi era pusă întrebarea răsfoiam un ghid foarte colorat, într-o limbă care nu o înțelegeam, dar cu destulă grafică și hărți cât să îmi doresc să încerc acele trasee. Erau doar drumuri neasfaltate și avea imagini care păreau ireale. Pe masă mai era un alt ghid, în același format dar care prezenta trasee în Alpi.
Întrebarea aceasta s-a învârtit în cască pe tot drumul înapoi spre România. Costurile unui asemenea proiect sunt mari și riscul pe măsură. Momentul decisiv a fost când am deschis o hartă a Europei și am măsurat distanța din România până la cel mai apropiat traseu: aproape 900 de km. Două zile lejere. Am zâmbit când mi-am amintit că anul trecut făceam distanța asta într-o zi doar ca să mai pot înota câteva ore în marea Adriatica.
Următorul meu gând a fost: trebuie să traducem ghidul!
După două luni de discuții și negocieri cu acei oameni faini din Cehia, proiectul Carpathian 2 Wheels Guide va trece granița și va publica un ghid cu 19 trasee offroad din Bosnia-Herțegovina.
Dintre toate detaliile negociate este unul care nu depinde doar de noi: că să putem publica acest ghid trebuie să avem un număr minim de 350 de exemplare precomandate. 100 de exemplare sunt deja rezervate pentru colaboratorilor noștri iar pentru restul o să începem o campanie de precomenzi.
Așadar, am tradus introducerea din ghid, trei trasee și câteva videoclipuri cu cele mai spectaculoase peisaje de pe trasee. Aruncați o privire pentru a vă convinge că merită:
Poți să și descarcă cele trei trasee oferite gratuit sau să vezi videoclipurile fiecărui traseu:
Mai multe detalii despre acest ghid o să găsiți pe pagina dedicată:
Trasee OffRoad în Bosnia-Herțegovina
Ne mai rămâne doar să vă invităm să precomandați ghidul "Trasee OffRoad în Bosnia și Herțegovina" și să vă pregătiți de o aventură nouă!
Completează formularul de PRECOMANDĂ
Precomenziile s-au încheiat.
Câteva detalii importante:
- Prețul unui ghid precomandat o să fie de 49 de RON
- Prețul este redus față de prețul normal de vânzare de 65 de RON.
- Avem nevoie de minim 250 de precomenzi că să putem publica ghidul
- Ghidul o să fie lansat până la începutul lunii aprilie sau în cadrul SAMEB 2017.
- Precomanda nu o să vă coste nimic.