Ce este ghidul România Off-Road?
România Off-Road este primul ghid turistic la nivel național, cu trasee pe off-road și drumuri secundare.
Te-am convins deja?
Comandă ghidul sau cumpără unul dintre pachetele de aventură de aici:
Nu te-am convins? Citește povestea întreagă mai jos.
O să fie printat în română, engleză și cehă (minim 800 exemplare/limbă), pentru cei care adoră mirosul cărților. Dar va fi disponibil și pe smart-phone (Android și iOS), printr-o aplicație mobilă cu o funcție de navigare offline.
Traseele propuse pot fi parcurse de motocicliști, bicicliști sau cu mașini de teren. Orice variantă vrei să încerci, trebuie doar să îți placă să ieși de pe drumurile asfaltate și să nu îți fie frică de noroi.
Am ales doar rutele pe drumurile publice, în afara rezervațiilor sau arealelor protejate. Vrem să promovăm mediul rural românesc și să îl punem pe acesta în prim plan.
Bineînțeles, nu excludem obiectivele turistice importante din România: Cazanele Dunării, operele lui Brâncuși din Tg. Jiu, orașul Sibiu, Valea Oltului, Transfăgărășanul, bisericile fortificate din Transilvania, Cetatea Râșnov, Muntele Ceahlău, ceramica de la Marginea, mănăstirile din Moldova, culmile din Bucovina, Satele din Maramureș, orașul Cluj-Napoca, Platoul Padiș, Țara Moților, Satele din Munții Poiana Ruscă sau Banatul Montan.
Ce va cuprinde ghidul România Off-Road ?
Lungimea totală a traseelor este de peste 3050 de km
Ghidul și aplicația vor conține descrieri ale traseelor, detalii despre obiectivele turistice care merită vizitate, hărți pentru navigare, datele de contact ale cazărilor recomandate și legende despre locurile străbătute.
Aplicația mobilă
Va permite descărcarea hărților și navigarea în mod offline.
Printul are hărți detaliate, perfecte să îți dezvolți calitățile de orientare, dar oferă și track-urile GPS ale traseelor.
Cu ce putem ajuta turismul în România?
Vrem să setăm o direcție de dezvoltare a turismului pe două roți în România
Puține activități turistice au fost dezvoltate în baza unui plan sau de către profesioniști. Efectele deja sunt vizibile în multe locații turistice cunoscute și în viitor o să se amplifice. Turismul pe două roți este unul din cele mai expuse dintre aceste activități turistice, din cauza unui aspect foarte simplu: nimeni nu știe cu exactitate pe unde este permis să mergi cu motocicleta.
De ce vom reuși să facem asta? Pentru că fiecare membru al echipei este profesionist în domeniul lui, că pentru noi călătoriile sunt un mod de viață. Echipa care lucrează la acest volum a mai publicat trei ghiduri turistice: “Munții Apuseni”, “Touring în România” și “Trasee Offroad în Bosnia-Herțegovina”. Credem că imaginea României în lume trebuie asociată mai mult cu mediul rural, sălbăticia și alte valori în afară de arhicunoscutul brand “Dracula”.
Încă de la primul volum am promovat afacerile mici de familie care erau pe “frontul” din Roșia Montană și am povestit tuturor despre legendele auzite de la cei care au lucrat în minele de aur din Munții Metaliferi.
Mai credem că interacțiunea cu oameni, vizitarea unor locuri de legendă sau gustarea unor mâncăruri făcute pe sobă pot schimba radical o experiență trăită în România.
Deja am făcut partea cea mai distractivă
Ne-am organizat toate detaliile proiectului și toată vara am bătut țara în lung și lat ca să cartăm cele mai interesante locații și să le fotografiem.
Ce mai avem de făcut?
Cât timp încă visăm la nopțile înstelate petrecute la cort o să scriem toate lucrurile văzute și trăite, ca să convingem cât mai mulți călători să ne calce pe urme.
Când totul este scris, cu puțină magie, cu ajutorul designer-ului și echipei de development, pregătim layoutul pentru print și aplicația mobilă.
Lansarea
În primăvara anului 2018, la SMAEB (Salonul de Motociclete, Accesorii și Echipamente, București) vom lansa ghidul România Off-road. Cei care au precomandat ghidul sau unul dintre pachete le vor primi mai repede.
În final, o să pornim la drum spre destinațiile la care visăm toată iarna. Partea aceasta nu mai ține de proiect, doar ne lăudăm.
Te-am convins ?
Comandă ghidul sau cumpără unul dintre pachetele de aventură de aici:
Echipa
Fotografi și rideri: Diana Cordea, Marian Bălan.
Traducere și proofreading: Florin Ștefan și Ana-Maria Cordea
Designer: Petre Nicolescu
Echipa development aplicație mobilă: Radu Savu, Radu-Alexandru Mereuță și Peter Szasz
Rideri: Felix Predescu și Marian Bălan.
Coordonator, cartograf, autor și rider: Călin Nucuță